NOU! ACUM POTI PLATI CU CARDUL
Berberina 500 mg, 60 capsule vegetale
Berberina 500 mg, controlul glicemiei, colesterolului si trigliceridelor. Natural. 60 capsule. Comanda online!
96,00 lei
Descriere
De ce să alegi acest produs:
- Supliment alimentar natural cu Berberis Vulgaris.
- 500 mg extract standardizat cu min. 98% clorhidrat de berberină.
- 500 mg per capsulă: doza optimă, validată de studii.
- Menține valorile normale ale glicemiei.
- Reglează nivelul colesterolului și trigliceridelor.
- Susține sănătatea inimii și a vaselor de sânge.
- Proprietăți antioxidante, antimicrobiene și antifungice.
- Contribuie la reducerea greutății corporale.
- Susține sănătatea intestinală.
- 100% vegetal, potrivit pentru vegani și vegetarieni.
- Fără gluten, soia, lactoză, arome, îndulcitori sau aditivi chimici.
- Extract hidroetanolic 50:1 din scoarță și rădăcină de Dracilă (Berberis vulgaris), standardizat cu min. 98% clorhidrat de berberină – 500 mg.
- Capsulă vegetală: hidroxipropilmetilceluloză.
Produsul conține ingrediente provenite din surse naturale, de aceea pot exista variații privind culoarea, mirosul sau aspectul de la un lot la altul. Acest fapt nu influențează eficiența sau siguranța produsului.
Nu conține lactoză, gluten, stearat de magneziu, îndulcitori artificiali sau aditivi chimici.
- Doze uzuale (adulți): câte o capsulă de 1-2 ori pe zi, de preferință pe stomacul gol (cu 30 minute înainte de masă) sau conform recomandării specialistului.
- Produsul se administrează cu 30 minute înainte de masă. În felul acesta, berberina are o absorbție mai bună.
- Berberina poate provoca crampe persoanelor sensibile. În cazul acestora se recomandă administrarea după masă.
- Pentru cele mai bune rezultate recomandăm administrarea în cure de 3-6 luni.
Atenționări:
- Femeile însărcinate sau care alăptează, diabeticii și persoanele cu afecțiuni acute sau cu medicație complexă vor cere sfatul specialistului înainte de utilizare.
- Se recomandă administrarea la distanță de 2 ore de medicamente. A se evita consumul berberinei în timpul tratamentului cu azitromicină.
- La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.
- Doze crescute pot determina la persoanele sensibile disconfort gastric (diaree, constipație, flatulență, dureri de stomac).
Condiții de păstrare: În ambalajul original, bine închis, la loc uscat, ferit de lumină și căldură. A se consuma, de preferință, înainte de data de expirare înscrisă pe ambalaj (a se vedea Exp și Lot de pe capac).
Berberina, soluție naturală pentru normalizarea glicemiei
Descoperă beneficiile naturale ale berberinei pentru sănătatea ta! Berberina 500 mg este un supliment alimentar din extract de dracilă (Berberis vulgaris), cu un conținut standardizat de minimum 98% clorhidrat de berberină. Berberina este un alcaloid vegetal benefic ce se găsește în mod natural în scoarța, rădăcinile și tulpinile plantelor din genul Berberis. Utilizată de secole în medicina tradițională chineză și ayurvedică, aceasta oferă protecție cardiovasculară și dispune de numeroase proprietăți antioxidante, antidiabetice și hipocolesterolemiante, îmbunătățind sănătatea metabolică și digestivă. Studiile moderne explorează beneficiile berberinei în prevenția și gestionarea diabetului de tip 2, dar și protecția cardiovasculară prin reducerea colesterolului.
Cum te ajută Berberina 500 mg de la Zenyth?
- Susține sănătatea cardiovasculară.
- Menține nivelul normal al glicemiei.
- Reduce valorile trigliceridelor plasmatice.
- Normalizează valorile colesterolului.
- Ajută la reducerea greutății corporale.
- Promovează sănătatea gastrointestinală.
- Oferă efect antioxidant.
- Întărește imunitatea.
- Sprijină sistemul digestiv (antifungic și antimicrobian intestinal).
- Îmbunătățește sensibilitatea la insulină.
- Reglează metabolismul lipidic.
- Favorizează absorbția glucozei la nivel celular.
- Contribuie la reducerea stresului oxidativ și a inflamației.
- Sprijină creșterea bacteriilor intestinale benefice.
Ce este berberina?
Berberina este un alcaloid natural extras din plantele genului Berberis, cunoscut pentru efectele sale terapeutice dovedite. Utilizată de mii de ani în medicina tradițională chineză și ayurvedică, acest compus galben intens a atras atenția cercetătorilor datorită capacităților sale unice de a sprijini sănătatea metabolică și cardiovasculară.
Prin efectele sale antioxidante, antidiabetice și antiinflamatorii, berberina susține menținerea glicemiei și colesterolului în limite normale, însă protejează și organe esențiale, cum ar fi inima și ficatul.
În esență, berberina reprezintă o opțiune naturală și puternică pentru prevenirea și gestionarea unor probleme de sănătate frecvente.
Controlul natural al glicemiei: este Berberina răspunsul?
Pe măsură ce cercetătorii caută soluții naturale, dar eficiente pentru gestionarea diabetului, berberina câștigă tot mai multă popularitate ca o alternativă promițătoare la medicamentele antidiabetice tradiționale. Studiile recente arată că efectul berberinei asupra glicemiei este comparabil cu cel al metforminului, un medicament bine-cunoscut pentru tratamentul diabetului de tip 2.
De asemenea, mai multe studii arată că “berberina contribuie la scăderea glicemiei și poate ajuta la prevenirea diabetului de tip 2 și a complicațiilor sale, inclusiv afecțiunile cardiovasculare și neuropatia diabetică” (Planta Med, 2015 Aug; Natural Products for the Treatment of Type 2 Diabetes Mellitus)¹. De asemenea, “acționează asupra metabolismului glucidelor și lipidelor și reduce inflamația și rezistența la insulină la pacienții cu sindrom metabolic “(Exp Ther Med. 2019 Apr; Effects of berberine on glucose-lipid metabolism, inflammatory factors and insulin resistance in patients with metabolic syndrome; Changfu Cao and Meiqing Su)². Asemenea metforminului, berberina reduce glicemia, prevenind episoadele de hiperglicemie specifice diabetului de tip 2.
Un studiu din 2008 a demonstrat că “administrarea a 500 mg de berberină de două sau trei ori pe zi, timp de trei luni, poate menține glicemia în limite normale și sprijină metabolismul lipidic, îmbunătățind sănătatea metabolică generală” (Metabolism, 2008 May; Efficacy of berberine in patients with type 2 diabetes mellitus; Jun Yin, Huili Xing, Jianping Ye)³.
Berberina ajută la scăderea glicemiei prin:
- Activarea enzimei AMPK, esențială pentru echilibrul energetic celular și metabolismul grăsimilor și glucidelor.
- Creșterea sensibilității la insulină și absorbția glucozei la nivel celular.
- Acțiunea asupra receptorilor de insulină, reducând rezistența la insulină.
- Reglarea producției de glucoză la nivelul ficatului.
- Încetinirea digestiei carbohidraților din intestine.
De ce să alegi Berberina 500 mg? Iată 4 motive!
- Calitate superioară a ingredientului: extractul standardizat cu min. 98% clorhidrat de berberină, ceea ce asigură o concentrație înaltă și puritate crescută, maximizând astfel beneficiile berberinei pentru sănătate.
- Doză optimă, susținută științific: fiecare capsulă conține 500 mg de berberină, doza cea mai studiată și recunoscută pentru efectele sale terapeutice. Cercetările arată că administrarea berberinei la această doză, împărțită în mai multe administrări zilnice, oferă rezultate optime.
3. Puritate și siguranță garantate: Berberina de la Zenyth nu conține lactoză, gluten, stearat de magneziu, îndulcitori artificiali sau aditivi chimici, produsul oferă o formulă curată, ideală pentru cei care își doresc un supliment pur și eficient.
4. Etichetă curată: eticheta produsului Berberina 500 mg detaliază fiecare ingredient și standardizarea acestuia, oferindu-vă încrederea de care aveți nevoie pentru a face o alegere informată.
Berberina susține sănătatea inimii și a vaselor de sânge
Pentru sănătatea inimii și a vaselor de sânge, berberina ajută la menținerea colesterolului și trigliceridelor în limite normale. Aceasta stimulează absorbția colesterolului de către ficat și eliminarea sa prin bilă, contribuind la reducerea degradării lipoproteinei LDL. De asemenea, berberina susține reducerea trigliceridelor, iar în cazul sindromului metabolic, poate fi asociată cu Coenzima Q10 și astaxantina pentru o eficiență optimă în scăderea colesterolului și reglarea tensiunii arteriale.
Pe lângă faptul că reduce colesterolul și trigliceridele, berberina sprijină îmbunătățirea profilului lipidic general. De exemplu, o meta-analiză a arătat că administrarea de berberină a dus la scăderi semnificative ale trigliceridelor, colesterolului total și LDL, în timp ce a crescut nivelul HDL, cunoscut drept „colesterolul bun”.
Cum funcționează berberina pentru o greutate sănătoasă?
Berberina oferă o abordare eficientă pentru a sprijini pierderea sănătoasă în greutate, cu beneficii susținute științific.
Îmbunătățind sensibilitatea la insulină, berberina ajută celulele să folosească eficient glucoza, reducând depunerile de grăsimi și stimulând arderea lor. Activarea enzimei AMPK joacă un rol central în acest proces, contribuind la un metabolism energetic mai eficient și sprijinind utilizarea caloriilor.
Mai puține calorii absorbite, un metabolism mai activ
Berberina nu doar că reduce absorbția grăsimilor din intestin, dar are și efecte prebiotice care susțin creșterea bacteriilor intestinale benefice, ceea ce contribuie la o digestie și un metabolism optimizate.
Alege o doza dovedită clinic pentru rezultate vizibile!
Studiile arată că administrarea a 500 mg de berberină de două ori pe zi poate duce la o scădere semnificativă în greutate în doar 12 săptămâni. Acționând asupra hormonilor apetitului, precum leptina și adiponectina, berberina ajută și la reducerea poftelor alimentare, facilitând un stil de viață sănătos și echilibrat.
Berberina protejează sistemul digestiv
Pentru a menține un sistem digestiv sănătos, berberina oferă protecție pentru tractul gastrointestinal, contribuind la normalizarea apetitului și a secrețiilor digestive. Această substanță naturală facilitează digestia, dar ajută și la menținerea unui echilibru optim al florei intestinale, esențial pentru o digestie sănătoasă și o bună absorbție a nutrienților.
Eficiență dovedită în gestionarea SIBO
Un aspect remarcabil al berberinei este eficiența sa în tratarea sindromului de suprapopulare bacteriană a intestinului subțire (SIBO). Studiile sugerează că berberina poate avea o acțiune comparabilă cu antibioticele, oferind astfel o alternativă naturală pentru gestionarea acestei afecțiuni digestive. Un studiu publicat în 2014 în revista Globam Advances in Health and Medicine a evidențiat faptul că berberina poate fi la fel de eficientă ca un antibiotic în combaterea SIBO, făcându-l o opțiune promițătoare pentru cei care caută soluții naturale pentru problemele digestive.
Pe lângă aceste efecte, berberina are și proprietăți antiinflamatorii care pot ajuta la calmarea inflamației din tractul digestiv. De asemenea, acțiunea sa antimicrobiană sprijină combaterea bacteriilor dăunătoare, contribuind la menținerea sănătății generale a intestinelor. Prin urmare, berberina poate oferi beneficii digestive, fiind o soluție eficientă și naturală pentru problemele digestive întâlnite frecvent.
Berberina 500 mg este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos! A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic! A nu le lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici!
Producător/Deținător notificare: Zenyth Pharmaceuticals SRL, loc. Alexandru cel Bun, jud. Neamț, România, tel. 0233.222.203. Produs înregistrat și notificat la SNPMAPS, nr. 15372/2021.
Surse:
¹ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26132858/
² https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30936971/
³ https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18442638/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9974661/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22739410/
-
Se poate administra Berberine și în cazul în care pacientul face insulină?
Da, produsul Berberine se poate administra și pacienților care fac insulină, însă este recomandat să se ceară sfatul medicului înainte de administrare.
-
În ce moment al zilei să iau Berberine pentru scădere în greutate?
Pentru susținerii scăderii în greutate, Berberine se administrează pe stomacul gol, de preferință dimineața. Berberina contribuie la scăderea în greutate datorită acțiunii sale pe reglarea nivelului de insulină.
-
Pe ce perioadă se administrează Berberine?
Pentru menținerea glicemiei în limite normale, Berberine se administrează 2 capsule/zi, în cure de 2-3 luni. Pentru efectul hipoglicemiant, produsul Berberine 500 mg poate fi folosit pe termen lung. Pentru scădere în greutate, se administrează pe o perioadă de 3 luni, 1-2 capsule/zi, pe stomacul gol.
-
Femeile însărcinate, cele care alăptează, diabeticii pot consuma Berberine?
Femeile însărcinate sau care alăptează, diabeticii și persoanele cu afecțiuni acute sau cu medicație complexă vor cere sfatul specialistului înainte de utilizare.
-
Pot apărea efecte secundare dacă depășesc doza zilnică recomandată?
Dozele crescute pot determina la persoanele sensibile disconfort gastric (diaree, constipație, flatulență, dureri de stomac).
-
Cum acționează berberina pentru scăderea glicemiei?
Berberina poate scădea nivelul glicemiei în mai multe moduri: prin acțiunea enzimei AMPK cu rol important în homeostazia energiei celulare și controlarea metabolismului grăsimilor și glucidelor; prin creșterea sensibilității la insulină, stimularea absorbției și utilizarea glucozei în organism; prin acțiunea asupra receptorilor de insulină, reducând rezistența la insulină a celulelor; prin reglarea gluconeogenezei (mecanism care duce la sinteza glucozei în ficat) și prin încetinirea descompunerii carbohidraților din intestine.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.